10 locuri 4 camere 3 băi
Pârtie de Schi Harghita-Băi
Pârtia este amenajată în munții Mădăraș și se desfășoară pe raza unității administrativ teritoriale Siculeni din județul Harghita.
Domeniul prezintă pârtii de schi cu un total de 4,76 km. Domeniul schiabil are orientarea generaă nordică și nord-estică.
Localitatea Băile Harghita este o stațiune bioclimaterică montană ce s-a dezvoltat în urma valorificării apelor minerale de tratament (sulfuroase si carbogazoase) din zonă și a exploatării de caolin (care reprezintă un element de dezechilibru al localității).
Este un domeniu schiabil funcțional și destul de dezvoltat (are pârtii de schi de toate gradele de dificultate). Domeniul schiabil inițial a fost construit în perioada 1975-2002 și era alcătuit din trei pârtii de schi (Kossuth-Cosmpoly, Miklos – Igo, Ozon-Kompona). Recent domeniul schiabil s-a dezvoltat prin construcția pârtiilor de schi mai mici. Pe lângă pârtiile de schi, domeniul schiabil prezintă un parc de aventură (Balu Park) și o pârtie pentru tubing (pentru care se închiriază colace speciale pentru copii).
Programul de funcționare este diferit de la o pârtie la alta (Miklos 10.00 – 17.00, Kossuth – 10.00-16.30). teleschiurile funcționează pe bază de puncte, nu există abonamente valabile 1 zi, 2 zile sau pe sezon. Domeniul schiabil dispune de centre de închiriere a echipamentului sportiv. Infrastructura de cazare și de alimentație este destul de dezvoltată (hoteluri, pensiuni, restaurante). Activitatea din stațiune poate fi monitorizată pe tot parcursul anului datorită camerei web montată în stațiune care transmite imagini live: http://jurnalul.ro/webcam/harghita-bai-210.html/
Site oficial: http://www.baileharghita.ro/
30 locuri 12 camere 12 băi
14 locuri 6 camere 5 băi Cazare verificată
12 locuri 5 camere 3 băi
27 locuri 12 camere 12 băi Cabana și Pensiunea Becsali vă întâmpină într-o atmosferă familiară, cu o curte spațioasă.
22 locuri 17 camere 14 băi Pensiunea Fűzfa încorporează direcții moderne și tradiționale și poate fi o casă excelentă pentru grupuri de prieteni sau pentru excursii de familie.
15 locuri 7 camere 5 băi Pensiunea Csengettyűs oferă o atmosferă familiară în Siculeni, la 3 km de Miercurea Ciuc, într-un cadru liniștit, pitoresc.
10 locuri 3 camere 1 băi Peisaj frumos, aer curat.
35 locuri 10 camere 10 băi
20 locuri 5 camere 3 băi Există 4 camere cu paturi în casă. Ideal pentru săli de clasă și grupuri de petreceri. Suntem într-un mediu forestier minunat.