Stațiunea Balneară Amara


Stațiunea Balneară Amara

Stațiunea Balneară Amara
Staţiunea balneoclimaterică Amara se află în partea sudică a ţării, la aproximativ 7 km de oraşul Slobozia, reşedinţa judeţului Ialomiţa, 120 km distanţă de Marea Neagră şi 130 km de Delta Dunării. Staţiunea balneară se află la 2 km. de localitatea cu acelaşi nume, beneficiind şi de o plajă pe malul lacului pentru efectuarea de băi solare.
Datorită amplasării favorabile, staţiunea Amara este o locaţie ideală pentru cei ce doresc să se relaxeze şi să beneficieze de diverse tratamente naturale. Aici, nu doar apele, dar şi nămolul constituie factorii de cură principali, folosiţi în tratarea unor boli sau afecţiuni reumatice. Investiţiile de la nivel local au dus la creşterea numărului de turişti şi la amenajarea locului. Staţiunea Amara a devenit faimoasă după jumătatea secolului al XIX-lea, când specialiştii au descoperit în lacul din apropiere nămol sapropelic, utilizat în tratarea afecţiunilor reumatismale. Pe lângă beneficiile terapeutice, turiştii vin aici pentru numeroasele festivaluri şi plaje care le stau la dispoziţie: Perla, UGSR, Splendid şi Mirceşti. Plajele sunt administrate de către entități private, iar accesul se face pe baza plății unei taxe ce variază între 5 şi 10 lei.
Anual, în staţiune, se organizează Festivalul Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare Româneşti „Trofeul Tinereţii”, la începutul lunii august, fiind cel mai longeviv festival de acest tip.
De staţiunea Amara se auzea încă de pe vremea lui Matei Basarab, dar turiștii au început să o frecventeze în 1892. Câţiva ani mai târziu, turiştii cunoşteau deja efectele tratamentelor cu nămolurile sapropelice de pe fundul Lacului Amara, ce au în compoziţie 40% substanţe organice şi 41% substanţe minerale. Nămolul extras din lac este indicat pentru diferite afecţiuni, iar apa lacului are un conţinut ridicat de sulfat, clorură de sodiu şi de magneziu.
Afecţiunile cel mai des tratate aici sunt cele reumatismale degenerative, inflamatorii şi post-traumatice ale aparatului locomotor. În plus, procedurile realizate aici sunt indicate pentru boli ginecologice şi boli asociate (endocrine, urologice, dermatologice, boli profesionale). În apropierea lacului Amara au fost descoperite mai multe specii protejate, precum egreta mică, corcodelul mare, chira de baltă, barza albă, lebăda de vară. Flora şi fauna din zonă sunt specifice regiunilor de stepă, iar pânza freatică asigură alimentarea corespunzătoare a lacului.
Unităti de cazare in apropiere
Casa Jasmin
Casa Jasmin Predeluț, str. Padina, nr. 13
1 evaluare

8 locuri 4 camere 3 băi Casa Jasmin este situată în Bran Predeluț, la 800 de metri de Castelul Bran și 8 minute de mers pe jos de centru Branului.