Descriere
Construită într-o locație pitorească și retrasă pe culmea unui deal, din satul Susenii Bârgăului, cu vedere la muntele Heniu din munții Bârgăului,
Prive Nest este o cabană formată din 3 dormitoare, 2 băi, bucătărie complet echipată, un living generos, o terasă spațioasă cu jacuzzi și o grădina cu zone de relaxare în mijlocul naturii.
Fiind izolată de vecini și situată aproape de numeroase trasee pitorești și drumeții, din fiecare cameră a cabanei pot fi zărite peisaje naturale uimitoare, care oferă oaspeților un loc de seamă la spectacolul naturii. În partea de jos a locației, există o cultură de mure, o viță de vie și un izvor de apă potabilă. Aici, fiecare zi este ca o evadare în paradis, perfectă pentru cupluri, familii și grupuri de prieteni.
Cabana Prive Nest este structurată astfel:
DORMITOARE: capacitate 6 persoane, modern amenajate, prosoape premium, perne, lenjerie de pat, cuverturi de puf și cearşafuri, cu elemente care lasă orice oaspete plăcut surprins.
Dormitor Mirror: un pat king-size plutitor și iluminat led (saltea Memory Foam, perne umplute cu puf de gâscă), o oglinda uriașă pe tavan din plexiglas și vedere panoramică.
Dormitor Starlight: un pat king-size plutitor și iluminat led, (saltea Memory Foam, perne umplute cu puf de gâscă), o ghirlandă led pe tavan care emite o lumină caldă, vedere panoramică cu acces la terasă și zona de jacuzzi.
Dormitor Prive: un pat king-size, plutitor și iluminat led diverse culori (saltea Memory Foam, perne umplute cu puf de gâscă), duș cu paravan din sticlă transparentă și iluminat led, lavoar și oglindă, vedere panoramică cu acces la terasă și zona de jacuzzi.
LIVING: canapea confortabilă, videoproiector unde pot fi vizionate filme și seriale, șemineu, tabletă (pe perete) cu internet și Youtube Premium conectată la sistemul audio compus din 8 boxe încastrate în tavan în zona de living, dar și în terasă.
BUCĂTĂRIE: capacitate 6 persoane, open space, echipată complet - chiuvetă, veselă (farfurii, tacâmuri și pahare), aragaz, frigider (congelator), dulapuri de depozitare (boabe de cafea, ceai și multe altele) și masă pentru servit.
BĂI: o baie de serviciu și o baie cu duș, aprovizionate cu articole esențiale (prosoape, uscător, hârtie igienică, săpun lichid).
ZONE DE RELAXARE: odată cu apusul soarelui, aceste zone se transformă într-un adevărat spectacol datorită sistemului de lumini, iar întreaga locație capătă un aer relaxant.
Terasă: mobilier de grădină (masă, scaune, canapea).
Jacuzzi: hidromasaj.
Balansoar: rotire la 360 de grade, ideal pentru poze.
Leagăn suspendat: suspendat la 2 m deasupra culturii de mure.
Baldachin: este zona ideală pentru zilele toride de vară.
Cultură de mure: oaspeții se pot servi după bunul plac din cultura de mure de lângă cabană.
Cabana Prive Nest este situată la 600 m de drumul național. Din totalitatea drumului, 200 m sunt acoperiți cu asfalt, iar restul cu piatră. Înainte de a ajunge la cabană, există o pantă medie care în perioada iernii poate crea dificultăți mașinilor care nu sunt echipate cu lanțuri antiderapante sau nu au AWD. Dar în restul anului se poate ajunge cu orice tip de mașină.
Accesul în cabana se face direct din parcare, urcând cele 3 trepte până în zona de terasă. Iar accesul în interior se face printr-o ușă dublă, care permite intrarea în living. În partea dreapta a livingului se află o oglindă uriașă pe care se regăsesc codurile QR cu sugestii de restaurante, locații și activități din apropiere. În stânga oglinzii se află dormitorul cu oglindă pe tavan (Mirror) și accesul spre cele 2 băi, în partea stângă a livingului se află dormitorul cu luminițe pe tavan (Starlight), iar mai în față se află dormitorul cu duș (Prive).
Județul Bistrița Năsăud oferă o gamă largă de atracții turistice, drumeții și opțiuni de trasee pentru pasionații de natură. Așadar, iată principalele atracții turistice pe care le găsești în apropierea cabanei Prive Nest:
Locații:
Lacul Colibița - 23 km
Pasul Tihuța - 26 km
Orașul Bistrița Năsăud - 21 km
Restaurante:
Alpin - 3 km
Rustic - 4 km
Puncte Gastronomice:
La Elena din Deal - 5,5 km
Maria Bidean - 6,1 km
Activități:
Închiriere de biciclete: la locație
Închiriere ATV-URI - 1,5 km
Închiriere ATV-URI - 3,5 km
Plimbare cu barca pe lacul Colibița
Vatra Colibița - 21 km
- TE RUGĂM SĂ CITEŞTI REGULILE NOASTRE ÎNAINTE DE A TRIMITE O CERERE DE REZERVARE.
1. Acces oaspeți:
In ziua de CHECK-IN, gazda va trimite un mesaj oaspetelui prin intermediul aplicației WhatsApp cu instrucțiuni de acces și indicații de orientare către cabană.
CHECK-IN: ora 16:00.
CHECK-OUT: ora 12:00.
2. Parcare gratuită.
3. Cabana este exclusiv a ta, fără întreruperi pe perioada șederii. Relaxează-te, destinde-te și simte-te ca acasă.
4. Alte lucruri de reținut:
Nu există aer condiționat. Zilele de vară pot fi călduroase. În living există un ventilator portabil. Fiind înconjurată de natură, cabana poate fi vizitată ocazional de rozătoare sau insecte, care își pot crea drum înăuntru dacă ușa este deschisă. Prezența acestora nu oferă dreptul oaspetelui la o rambursare. Mulțumim pentru înțelegere!
Te așteptăm cu drag și nerăbdare în colțul nostru de rai, cabana Prive Nest!