Descriere
În loc de plaje aglomerate, noi vă oferim aerul sănătos și liniștea maiestuoasă a Munților Cindrel. Puteți alege dintre două vile spațioase pentru cerințe sofisticate, trei case tradiționale renovate și un apartament mic, dar confortabil.
Ne găsiți în satul pastoral Vale din Mărginimea Sibiului. Pe de o parte retras din agitația vieții urbane, pe de altă parte vis-á-vis de Transalpina ṣi la numai doi paṣi de Sibiu. Un loc potrivit pentru toți care vor să evadeze din birouri și din exagerările civilizatorii. Și o alegere excelentă pentru iubitorii unei naturi neatinse care, în loc să se bălăcească în piscina clorurata a unui hotel de 10 stele, preferă să se rătăcească prin păduri intacte și să guste un strop de seninătate rurală.
Satul se cuibărește pe un versant montan cu priveliṣte ȋnspre larga câmpie ardeleanǎ. Un drum asfaltat ȋl face accesibil, dar îndeosebi străduțele pavate, cărările și potecile șerpuite ne poartă către dealurile împădurite. Acolo vă plimbați prin cea mai veche pădure de fag de pe continent pentru a ajunge în pajiștile montane, unde vecini vă vor fi oile și caii pascând nestingheriți.
În decurs de ṣapte ani de muncă intensă am dat locuințelor un nou suflu, chiar și începând de la zero. Lucrând cu deosebită atenție la detalii și respectănd stilul tradiţional am păstrat pe cât posibil șarmul istoric și simplitatea de altădata, asigurând însă confortul ṣi pretenţiile contemporane. A fost o plăcere să urmărești creșterea și reînvierea caselor. Rezultatul constă într-o ȋmbinare a diferitelor epoci în șase oaze de bunăstare, fiecare având o ambianță proprie distinctă și specială într-un loc, care – cum sperăm noi – să rămână un timp îndelungat cruțat de părțile dubioase ale civilizației.
.
Puteți găsi fiecare casă de vacanță pe Travelminit:
• Vila Crina • 4 camere pt. 8 persoane, 4 băi, living cu bucătărie + ṣemineu, terasă, grădină, grătar, parcare.
• Vila Zollo • 3 camere pt. 6 persoane, 2 băi, living cu bucătărie + ṣemineu, 2 balcoane, grădini, parcare, grătar, filigorie.
• Casa Pelu • 3 camere pt. 6 persoane, o baie, bucătărie, terasă inălțată.
• Casa Lopo • 3 camere pt...entru 6 persoane, o baie, bucătărie, curte, grădină.
• Casa Nicu • 1 dormitor mare pt. 2-3 persoane, bucătărie, baie, terasă.
• Casa Zollo 2 • Apartament pt. 2-3 persoane, chicinetă, baie, terasă, grădini, parcare, grătar.
.
De regulă închiriăm pentru un sejur de minim 5 nopți, cu excepții în afara sezonului sau pentru rezervări last minute. Plata se face cu card de vacanţă sau prin OP în contul nostru bancar.
Fiecare unitate dispune de o bucătărie complet echipată, cel puţin o terasǎ, , Wifi rapid prin cablu ṣi o maṣinǎ de spǎlat rufe. Cele doua vile oferǎ in plus un ṣemineu, o grǎdinǎ cu grǎtar ṣi parcare ṣi o masinǎ de spǎlat vase. Peste tot vǎ aṣteaptǎ o curǎţenie excepţionalǎ.
Dacă doriţi să vă răsfăţaţi simţurile papilo gustative bucătăreasa noastră vă servește micul dejun și meniuri tradiţionale, proaspăt preparate, la ora dorită direct pe masă.
De asemena puteți comanda produse locale, cum ar fi laptele proaspăt, telemeaua de oaie și de vacă, zacusca, mierea și gemul de casă, murăturile, vinul ṣi ţuica.
O experiență de neratat este excursia cu căruța prin zona montană. Plimbarea poate dura câteva ore sau o zi intreagă, și ne putem opri la un foc de tabără dealungul unui părâu unde va gătim o tocăniță după rețeta ciobanului, la ceaun.
.
Casa Nicu dintr-o privire
Aceastǎ cazare este strǎmoṣul caselor noastre de vacanţǎ. Neimpresionat de povara anilor se prezintǎ ţanţoṣ ca un adolescent. L-am dǎdǎcit, lǎsând ȋnsǎ substanţa de bazǎ neatinsǎ, astfel adierea trecutului persistǎ ȋncǎ printre zidurile rǎbdǎtoare. Casuţa este perfectă pentru cupluri ṣi familii cu un copil ṣi vă oferă următoarele:
• o camera mare cu pat dublu pentru 2 (max.3) persoane.
• Bucǎtǎrie complet echipatǎ.
• Terasǎ ȋn curte.
• WiFi rapid peste tot.
• Sejur minim: 3 - 5 zile (dupǎ sezon).
• Pat suplimentar: 60 lei/ noapte.
• Pǎtuţ ṣi scaun ȋnǎlţat: 20 lei/ noapte.
• Animal de companie: 40 lei/ noapte.
• La cerere: micul dejun, cina ṣi produse tǎrǎneṣti din sat.
.
La ce vă puteți aștepta în afară de cazare
Desigur stăpânim arta retragerii discrete, dar dacă doriți vă putem oferi câteva ponturi pentru excursii în zonă, cum ar fi de exemplu:
Doar un deal vă desparte de piscina Marmelada, iar la 20 minute ajungeti la lacul Gura Râului, înconjurat de munți împăduriți, unde liniștea locului, limpezimea apei, și jocul peștilor sărind după musculițe vă vor lăsa amintiri de neuitat.
În satul vecin Sibiel puteți vizita cel mai mare muzeu de icoane pictate pe sticlă din România, și apoi puteți porni la o plimbare spre o mănăstire din mijlocul pădurii.
În amonte de satul Vale se află Poiana Soarelui cu zeci de sculpturi din lemn realizate manual. Acestea sunt o vedere neașteptată și rezultatul artistic a mai multor întâlniri ale sculptorilor din toate părțile țării care a avut loc în anii 60. Aici veți descoperi luncile de munte cu priveliștea minunată asupra podișului Transilvaniei.
Probabil nu trebuie să vă spunem nimic despre Transalpina, care începe la cațiva pași de sat. Fiind cea mai înaltă rută care traversează munții, a fost construitǎ de Romani ȋn timpul rǎzboiului contra Dacilor, apoi consolidatǎ ȋn primul rǎzboi mondial, pe urmǎ rămasă în uitare, și considerată astǎzi ca una din cele mai bine păstrate regiuni montane ale Europei.
Într-un sat la intrarea Transalpinei puteți vizita săpăturile de la cetatea dacică din Tilișca. Cetatea a fost un centru fortificat al statului dac cu o activitate meșteșugărească remarcabilă.
Pentru a lua pulsul trecutului sa nu ratați orașul vechi Sibiu și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA. Aici se află o Românie în miniatură, fiind un muzeu în aer liber cu case tradiționale, mori de vânt, școli și gospodării în stil vechi, strămutate din toate regiunile țării.
Pentru mai multe informație vă stăm la dispoziție. Și așteptăm cu drag să vă întâmpinăm pentru o vacanță autentică la țară!
.
Verifica disponibilitate