Descriere
Descoperiți experiența unică a ospitalității și a confortului la Hotel Carpati Baia Mare! Fie că vă aflați într-o călătorie de afaceri sau doriți să organizați un eveniment, vă oferim cele mai înalte standarde ale serviciilor, într-un spațiu elegant și intim, în care veți regăsi toate facilitățile de care aveți nevoie.
Baia Mare este o destinaţie unică, situată în inima Europei, care a păstrat cu mare grijă cultura, tradiţiile şi stilul de viaţă al vremurilor trecute. Vizitatorii acestor meleaguri au ocazia unică de a se întoarce în timp pentru a cunoaște tradițiile maramureșene atât de frumoase și de bine păstrate.
Beneficiind de o locație centrală în Baia Mare, pe malul râului Săsar, Hotel Carpați oferă o mare varietate de servicii de calitate oaspeților săi, făcându-i să se simtă ca și acasă de aproape 30 de ani. Hotel Carpaţi pune la dispoziţia oaspeţilor săi : 45 camere duble, 35 de camere single, 12 camere duble matrimoniale de lux şi 2 apartamente, toate dotate cu mini bar, TV LCD, aer condiţionat, baie proprie cu duş sau cadă, seif (gratuit) şi Internet wireless gratuit disponibil în tot hotelul.
Oaspeții hotelului mai au la dispoziție şi o mare varietate de facilități comune:
Un restaurant cu 300 locuri, având o excelentă bucătărie românească cu specific tradițional maramureșean, o terasă cu 100 de locuri, un foişor cu 50 de locuri, un salon pentru mic dejun, bar, 2 săli de conferințe, centru de fitness cu saună, office center gratuit şi parcare privată gratuită.
Toate condiţiile şi serviciile oferite sunt de calitate şi se ridică la standardele internaționale de 4 stele.