Descriere
Indiferent dacă ești pasionat de cultură, artă, tradiție sau natură, județul Gorj, parte a regiunii istorice Oltenia de Nord, îți oferă o gamă largă de obiective turistice. Să nu uităm că, la Târgu Jiu sunt expuse trei dintre cele mai importante creații ale marelui Constantin Brâncuși și la doar 25 de kilometri, la Hobița, se află Casa Memorială Constantin Brâncuși. De asemenea, Casa natală Ecaterina Teodoroiu te așteaptă cu porțile deschise, dacă ești dornic de istorie sau, dacă ești dornic de natură, Defileul Jiului te poartă prin adâncul munților către Petroșani pe renumita Vale a Jiului.
Distanța până la Straja este de 70km.
După tumultul orașului, vine ca o mănușă, o perioadă de relaxare în mijlocul naturii. Exact așa mi-am început urcușul către Stănești pe Valea Șușiței. Am făcut un tur de o zi în care am vizitat Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului, Casa natală Ecaterina Teodoroiu, Biserica Sfinții Voievozi situată chiar în fața Mausoleului Ecaterina Teodoroiu. Aglomerația și zgomotul orașului m-au făcut să-mi doresc petrecerea restului zilei undeva, într-o zonă liniștită, plină de verdeață, nu prea departe de Târgu Jiu.
Verifica disponibilitate