Descriere
Pensiunea La Popaʼs este amplasată în apropierea Vulcanilor Noroioși, astfel încât să faciliteze turiștilor un popas în contextul aventuroasei călătorii din Subcarpații de Curbură. Pensiunea La Popaʼs își propune să îmbogățească această experiență turistică, prin peisajul rural autentic, obiceiurile și tradițiile specifice zonei. Decorul selenar al Vulcanilor Noroioși alternează astfel cu peisajul sălbatic al naturii în mijlocul căreia este amplasată pensiunea.
Situată într-un cadru natural deosebit, Pensiunea La Popaʼs este alegerea ideală pentru turiștii care caută să evadeze din stresul cotidian. Aceștia se pot bucura de experiențe culinare inedite, caracteristice Ținutului Buzăului – de la cârnații de Pleșcoi, pitușcă ori tochitură, până la fresh-ul de cătină ori țuică, dar mai ales de spectacolul naturii, cu metamorfozele pe care le cunoaște aceasta în fiecare anotimp, spectacol care se desfășoară chiar sub privirile turiștilor, ce poate fi admirat chiar de la balconul dormitorului.
De la Pensiunea La Popaʼs se poate ajunge cu ușurință nu numai în ținutul spectaculos, încărcat de legendă al Vulcanilor Noroioși, ci și la:
1. Focurile Vii – focuri naturale care ard aproape neîncetat, direct din pământ, situate în proximitatea satului Terca,
2. Trovanții de la Ulmet – un fel de stânci cu forme bizare, cunoscute și sub numele de „pietre vii” pentru că se crede că acestea ar crește din nisip, aflați în satul Ulmet, din comuna Bozioru,
3. Așezările rupestre din Țara Luanei - un complex de vestigii ale unor construcții rupestre cu funcții dominante cultice și de refugiu, a căror origine coboară uneori până în preistorie.
4. Masivul de Sare de la Lopătari - unul dintre cele mai mari zăcăminte de sare din lume,
5. Muzeul Chihlimbarului de la Colți – unde pot fi admirate aproximativ 200 de piese, printre care și un bulgăre de chihlimbar, cu o greutate de 1840 de grame, dar și setul de bijuterii oferit Elenei Ceaușescu, cu ocazia vizitei sale de lucru la Buzău, precum și alte obiecte de podoabă din chihlimbar negru
6. Grunjul de la Mânzălești sau Cenușa vulcanilor preistorici - un monument al naturii format din cenușa pietrificată a unor vulcani care au erupt acum mai bine de 10 milioane de ani. Cenușa este alcătuită din particule microscopice de sticlă vulcanică și cristale. Acesta are aspectul unui bloc piramidal de culoare alb-cenușiu-verzuie.
7. Mănăstirea Ciolanu – o mănăstire de călugări creștini ortodocși din județul Buzău, România, localizată în imediata apropiere a Taberei de Sculptură de la Măgura, pe versantul sudic al dealului Ciolanu, către pârâul Nișcov. Mănăstirea este atestată din secolul al XVI-lea.
8. Tabăra de sculptură Măgura – un muzeu in aer liber unic în Europa, ce se întinde pe o suprafaţă destul de mare, aflându-se chiar lângă Mănăstirea Ciolanu.
Verifica disponibilitate